Aflată de luni în cantonament la Bansko, Poli Iași a disputat, miercuri, primul meci amical în Bulgaria, în compania formației Botev Plovdiv, locul 10 în sezonul trecut în prima ligă bulgară. Iașiul a cedat cu 0-2 (0-1), golurile formației de la sud de Dunăre fiind marcate de M. Sekulic (27) și D. Tonev (63, din penalty).
Echipa pregătită de Leo Grozavu a deschis seria amicalelor din cantonamentul de la Bansko în compania unei formații de tradiție din Bulgaria, Botev Plovdiv, grupare cu două titluri de campioană în palmares, câștigătoare de trei ori în Cupei Bulgariei și o dată în Supercupă.
Situată pe locul 10 în campionat la finele sezonului trecut, Botev s-a impus în fața Iașiului cu 2-0 (1-0), golurile echipei pregătite de Stanislav Genchev fiind marcate de Martin Sekulic (27) și D. Tonev (63, din penalty).
Ieșenii au avut și ei câteva ocazii bune de a înscrie, prin Vojtus (22, șut pe lângă poartă, din centrarea lui Martac), Mogoș (24, șut peste poartă, din poziție bună) și Șerban (89, șut din lovitură liberă, prins de portar).
Tehnicianul lui Botev, Stanislav Genchev, a fost mijlocașul lui FC Vaslui între anii 2008 și 2011.
Antrenorul Politehnicii Iași, Leo Grozavu, a început meciul cu un 11 compus doar din jucători care au promovat din Liga 2: Brînză – Martac, Tincu, Katanec, Ștefanovici – Marchioni, Itu, Mogoș – Dumitru, Vojtus, Robert Ion.
La pauză, tehnicianul Iașiului a schimbat întreaga echipă, Poli aliniind în partea doua următoarea formulă: Celeadnic – Kouadio, Azoiței, Florin Ilie, Șerban – Vașvari, Alin Roman, Gheorghiță – Hlistei, Harrison, Cherman (Militaru 80).
Duminică, Botev a fost învinsă de Craiova cu 2-0, într-un alt meci amical disputat tot la Bansko.
Poli Iași va disputa următorul meci amical sâmbătă, 1 iulie, în compania formației FC Drita, din Kosovo.
Drita este vicecampioana statului Kosovo în stagiunea trecută, echipa încheind pe locul 2, cu 70 de puncte, la trei lungimi în urma campioanei Balkani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER